Home » Cultură și civilizație » Artă și arhitectură » Despre Esfahan, cu dragoste…

Despre Esfahan, cu dragoste…

Esfahan este un oraș-operă de artă, o adevărată piatră prețioasă a vechii Persia și unul dintre cele mai frumoase orașe ale lumii islamice. Țiglele rafinate, turcoaz-albastre ale mozaicurilor, bazarul său imens, monumentele și frumoasele sale poduri istorice vrăjesc literalmente vizitatorii, făcându-i să promită că vor reveni. Este un oraș în care te poți plimba, pierde de-a dreptul pe străduțele comerciale, te poți relaxa în frumoasele grădini, sau bând ceai și vorbind cu localnicii în ceainării ascunse sau restaurante cu dichis, unde finețea bucătăriei iraniene poate fi savurată pe îndelete, cu bucurie. Mai mult decât orice, Esfahan este un loc unde se poate savura cultura persană de inspirație safavidă la cotele cele mai înalte ale rafinamentului. Aceasta este evidentă mai ales în centrul istoric, reprezentat de Piața și Moscheea Imamului, Moscheea Sheikh Lotfolah, Palatul Ali Qapu, Palatul Chehel Sotun.

1.Introducere

Piata Imamului www.oriens.roGrandoarea și măreția orașului Esfahan au inspirat una dintre cele mai frumoase etichetări în versuri, încă din secolul XVI: „Esfahan nesf-e jahan”, arătând că Esfahan este jumătate de lume. Călători occidentali, considerați precursori și inspiratori ai jurnalismului de călătorie, precum Robert Byron, au plasat Esfahanul printre acele rare locuri, precum Atena sau Roma, ce constituie o bucurie revitalizantă a lumii. (Byron, 1937, p. 58). Numai în fața Moscheii Sheikh Lotfolah, Byron a putut exclama: „ Nu am mai întâlnit o splendoare de aces fel înainte. Alte interioare mi-au venit în minte așa cum stăteam acolo întru comparație: Versailles, sau camerele cu porțelanuri de la Schönbrunn, sau Palatul Dogilor, sau Bazilica Sf. Petru. Toate sunt bogate; dar niciuna atât de bogată. Bogăția lor este tridimensională; la aceastea participă din plin efortul umbrei: în moscheea Sheikh-ului Lotfolah, este o bogăție doar a luminii și suprafeței, a pattern-ului mozaical și al culorii. Forma arhitecturală nu este importantă. Nu este îndulcită ca in rococo; este doar mijlocirea pentru un spectacol, procum pământul este motivul pentru o gradină. Și atunci, pe loc, m-am gândit la acele specii nefericite, decoratori moderni de interioare, care își imaginează că pot face un restaurant, sau un cinematograf, sau o cameră de desen a unui avut să pară bogate dacă primesc îndeajunși bani pentru frunze aurite și oglinzi. Nu își dau seama căt sunt de amatori. Nici ei, nici clienții lor…” (Byron, 1937, p. 232)

Astăzi, Esfahan este un oraș cu accente de modernitate, în care, simultan, multiple locuri istorice sunt protejate de către UNESCO. Este unul dintre cele mai importante centre culturale şi economice ale Republicii Islamice Iran. Este o atracţie turistică foarte importantă pe plan intern şi internaţional, precum şi un producător de oţel, textile, covoare persane şi obiecte tradiţionale confecţionate manual. De asemenea, în Esfahan se mai află unul din reactoarele nucleare destinate uzului civil, o bază militară aeriană, o rafinărie petrolieră, precum şi un aeroport internaţional. O linie de metrou ce se va întinde pe 21 de kilometri, şi care va avea 10 de staţii se află în construcţie.

Capitală a provinciei cu acelaşi nume, Esfahan se află la 340 de kilometri depărtare de capitala Iranului, Teheran. Este al treilea oraş ca mărime din Iran, după Mashad şi Teheran, cu o populaţie de peste 1.600.000 de locuitori.

2.Istorie și construcție

Istoria Esfahanului începe încă din antichitate, numele Spahān fiind ulterrior găsit pe vechile sigilii și sigilii sassanide. Numele Aspadana apare în Geografia lui Ptolemeu, tradus ca „locul de adunat armata”. Aspadana făcea parte din imperiul elamit, ce avea să fie ulterior cucerit de către mezi, cei care au înființat una din primele dinastii iraniene.

Cyrus cel Mare (559–529 î.e.n.) a unificat pământurile persane și meze în imperiul Achaemenid (648–330 î.e.n.), Esfahanul divers religios și etnic a devenit un exemplu de toleranță. Se spune că, după ce Cyrus cel mare a eliberat evreii din Babilon, unii dintre aceștia s-au întors în Ierusalim, pe când alții s-au decis să trăiască în Persia, stabilindu-se în zona Esfahanului. Acest lucru s-a întâmplat ulterior și în perioada imperiului Sassanid. Istoricul Ibn al-Faqih al-Hamedani (sec. X) a scris: „Atunci când evreii au emigrat din Ierusalim, fugind din calea lui Nabucodonosor, au cărat cu ei o mostră de apă și sol din Ierusalim. Nu s-au stabilit oriunde sau în orice oraș fără să examineze apa și solul fiecărui loc. Așa au făcut până când au ajuns în Esfahan. Acolo s-au așezat, au examinat apa și solul și ambele semănau cu cele din Ierusalim. Mai apoi s-au stabilit, au cultivat pamântul, au crescut copii și nepoți și astăzi numele acestei așezări este Yahudia. (Gharipour, 2014)

În secolul VIII, Esfahan a fost martorul stabilirii unei noi moschei. În mod gradual, centrele rezidențiale ale orașului au început să se formeze în jurul acestei moschei. Naser Khosrow, poet și faimos scriitor de călătorie, a descris Esfahanul așa cum l-a văzut în 1052: „Orașul are un puternic și înalt zid defensiv, incluzând multe porți și fortificații. Sunt multe râuri, precum și frumoase și înalte clădiri, ce includ magnifica Masjid-e Jame care a fost construită în mijlocul orașului. În conformitate cu înscrisurile, lungimea totală a zidului orașului este de 3.5 farsang (aprox. 22 km). Am văzut multe bazaruri, incluzând unul în care lucrau 200 de lucrători în schimbul de bani, precum ți o alee numită Kutaraz, conținând 50 de caravanseraiuri”. Naser Khosrow a descris Esfahan ca fiind orașul perfect și frumos și cel mai fertil. (Abouei, 2006)

Douăzeci de ani mai târziu, în 1072, Malik Shah a fost încoronat ca sultan segiukid și a mutat capitala Imperiului selgiukid de la Ray, în sudul modernului Teheran, la Esfahan. Era vremea când Imperiul Selgiukid se întindea de la țărmurile Mediteranei, până la munții central-asiatici, iar Esfahan era capitala acestui imens teritoriu.

Adevărata epocă de strălucire va începe în anul 1598 când Shah ‘Abbas Cel Mare mută capitala imperiului Safavid de la Qazvin (stabilită de Shah Tahmasp, dupa 1524) la Esfahan.

Treptat, arhitecții urbaniști au creat un nou centru al orașului la sudul centrului orașului vechi, construindu-se marea piață Naghsh-e-Jahan, acum aflată între vechiul oraș selgiukid și râul Zayande-Roud. Mărimea este impresionantă și astăzi: 460m în lungime și 122m în lățime.

Mai mult, inginerii imperiali au schițat un plan ce avea să unească noul centru al orașului cu vechiul centru, incluzând complicate rețele de bazaruri, porticuri și multe caravanseraiuri ce au fost construite în timpul domniei lui Shah ‘Abbas. În jurul pieței nou construite, Shah ‘Abbas a creat un palat cu 6 etaje numit Ali Qapu care domină latura de sud-est a scuarului. În estul scuarului a fost construită moscheea Sheikh Lotfollah și în nordul scuarului intrarea de la Marele Bazar, Qaysariah. Bazarul are meandre spre nord înspre vechea moschee din Esfahan, unde se împarte într-un număr de mai mici bazaruri, precum Nezamiyeh și Harouniyeh, în drumul către vechile cartiere ale orașului Golbahar și Dardasht. De asemenea, noua Masjid-e Jame a fost creată în sudul scuarului, una dintre marile opere de artă ale omenirii. Noul scuar a fost utilizat pentru festivaluri și pentru jocurile de polo. Astăzi, punctele de gol sunt încă vizibile. Scuarul a fost împrejmuit de mai mult de 200 de magazine de artizanat la parter, iar primul etaj a fost alocat călătorilor și utilizării periodice ceremoniale (Abouei, 2006, p. 2).

Treptat, sub Shah (Canby, 2009)Abbas, orasul a fost impodobit cu multe grădini fine, poduri, clădiri, drumuri și în special pe bulevardul numit Chahar-Bagh (literalmente “Patru grădini “). În 1602, planificatorii a propus bulevardul dintre râu și poarta regală (Darvazeh-Dowlat), care a fost prelungit până spre partea de sud a orașului, în 1620. Pe lângă aceste construcții splendide patru cartiere urbane au fost create sub Shah Abbas, numite Cartierul regal, Noua Julfa, Abbas-Abad, și Gabrian. Treptat, Isfahan a devenit un înfloritor centru economic. Acest aspect al vieții sale a fost încurajată puternic de Shah Abbas, în special prin intermediul politicii sale benigne a transferurilor de populație. De o importanță deosebită a fost mutarea a 3000 de familii de armeni industriași din orașul Julfa în partea de nord vest a imperiului la Noua Julfa din Esfahan. Noua Julfa, unde se află catedrala Vank, este situată pe malul sudic al râului Zayande-Roud și a fost fondată de Shah pentru relocarea armenilor care au fost forțați să fugă din Julfa-Armenia din cauza atacurilor otomane. Benefice au fost, de asemenea, considerațiile de factură economică. Cartierul Gabrian a fost alocat zoroastrismului și Abbas-Abad, așa cum spune numele său în limba persană, a fost preschimbat într-un teren fertil și frumos sub Shah Abbas inclusiv multe grădini și conace magnifice.

Dinastia safavidă, formată din azeri, kurzi şi turkmeni, toţi membri ai ordinului sufi Safaviyya, a creat cel mai mare imperiu Iranian, după secolul VII, controlând Iranul de azi, Armenia, Azerbaijian, Iraq, Afghanistan, Georgia, Caucazul, precum şi părţi din Turcia, Turkmenistan şi Pakistan. Safavizii sunt cei care au promovat islamul shia ca religie oficială a imperiului, şi prima dinastie care a reuşit să unifice statul iranian dupa sassanizi. Tot ei au revigorat cultura iraniană, promovând arhitectura, poezia, picturile în miniatură, decoraţiile şi caligrafia persană. Devenit capitală a imperiului safavid, Esfahanul se dezvoltă devenind un oraş imperial ce atrage intelectuali din toată lumea. Cu o populaţie variată etno-lingvistic și confesional, aflată între 400000 și 600000 de locuitori la acea vreme, Esfahanul primeşte supranumele nesf-e jahan, la început datorită dimensiunilor sale și numărului de viețuitori, ulterior datorită grandorii arhitectonice și artistice. Epoca sa de glorie, însă, ajunge la final în 1722 când oraşul este cucerit şi jefuit de către afgani, constituiți într-o armată destul de mică. Afganii au tăiat sursele de apă și au învins orașul prin foamete. Sultanul Husein s-a predat. (Taylor, 1995, p. 8)

În 1810, orașul nu își revenise încă. Un vizitator britanic a scris „. . . cineva ar putea preupune că blestemul divin s-a abătut asupra unor părți ale orașului, așa cum a făcut și asupra Babilonului. Case, bazaruri, moschei, palate, întregi străzi pot fi văzute în totală abandonare; și am mers mulți kilometri printre ruine fără să mă întâlnesc cu nici o creatură vie, în afară poate de un șacal scheunând lângă un zid, sau o vulpe gonind spre gaura sa.” (Morier, 1818, p. 134). De altfel, James Morier este unul dintre puținii care au făcut cunoscut Esfahanul occidentalilor. Cartea sa „Aventurile lui Hajj Baba din Ispahan” (Morier, 1824) este cea mai populară nuvelă orientală în limba engleză și cea care a influențat mult stereotipul caracterului național persan până în zilele noastre în Occident.

3.Monumente importante

Strada principală, Chahar Bagh, a fost construită în 1597 și a fost odată alaturată multor palate și la patru grădini, de la care și-a și primit numele. Deși are peste 5 km, partea cea mai importantă este între Podul Si-o Seh și intersecția Takhti. Râul Zayandeh, izvorât din Munții Zagros, curge către est prin inima Esfahanului și separă partea veche și scundă a orașului din cartierul armenesc Jolfa, aflat în sud-vestul podului Si-o Seh,  și partea de sud a orașului care se dezvoltă pe înălțime, fără restricții constructive.

Moscheea Jameh  este un muzeu veritabil de arhitectura islamică si este încă în funcțiune. În câteva ore poți vedea și compara 800 de ani de design specific islamic.Varietatea este cu adevărat uimitoare, de la geometria elegantă a selgiukizilor traversând perioada mongolă până la rafinamentul stilului safavid baroc.

Pe o suprafata mai mare de 20000 de metri pătrați, aceasta este cea mai mare moschee din Iran.

Activitatea religioasă a acestui lăcaș se crede a începe din pe vremea zoroastrienilor sasanizi și prima moschee importantă ca mărime a fost construita de catre selgukizi în secolul al 11-lea. Din aceasta, cele două domuri mari de deasupra iwan-urilor- săli mari rectangulare deschise spre gradina centrală –  din partea de nord și de sud, au rămas intacte , celelalte în mare parte distruse de foc în secolul al 12-lea. Moscheea a fost reconstruită în 1121, dupa care conducătorii care au urmat, au făcut propriile imbunatatiri.

În centrul curții principale, care este flancata de patru ‘iwan’-uri contrastante, se află o fântână de abluțiune atrăgătoare, a cărui design imită Kaaba din Mecca. Pelerinii ce urmează sa devina hajj o vor folosi pentru practicarea ritualurilor. Porticurile pe doua nivele ce se afla dispuse perimetral curtii principale au fost construite la sfarsitul secolului al 15-lea.

Iwan-ul din partea de sud este cel mai elaborat, cu muqarna-uri din era mongolă, câteva mozaicuri splendide din secolul al 15-lea pe zidurile laterale și două minarete. Iwan-ul din partea de nord are un minunat portic monumental cu  inscripțiile kufice obișnuite ale selgiukizilor și cu stâlpi austeri din cărămidă, în sanctuar.

Iwan-ul din partea de vest a fost construit la început de către selgiukizi, dar mai târziu decorat de către safavizi. Prezintă mozaicuri mult mai geometrizate decât cele din iwan-ul sudic. Curtea este dominată de un maazanek– o mica platformă înaltă cu acoperiș conic, folosit pentru chemarea credincioșilor la rugăciune.

Pentru a aprecia cu adevărat moscheea, e necesară vizitarea frumoaselor încăperi din interior. Camera Sultanului Uljeitu (apostat șiit din secolul al 14-lea) adăpostește una dintre cele mai mari comori ale moscheii – o stucatura de exceptie mihrab awash cu multe inscriptii coranice și designuri florale. Alături este Beit al-Sheta – Sala de iarnă din era lui Timur, construită în 1448 cu luminatoare din alabastru.

Încăperea de sub marele dom Nezam al-Molk aflat între sălile de rugăciune hipostile din era selgiukidă de o parte și de cealaltă, e plină de istorie, în timp ce la capătul celălalt al complexului Domul Taj al–Molk este recunoscut a fi cel mai frumos dom din cărămida construit vreodată. Relativ mic, acesta e considerat a fi perfect din punctul de vedere al matematicii, și a supravietuit zecilor de cutremure fără nici o stricăciune în 900 de ani. Pentru a ajunge la el, treci printr-o pădure de stâlpi impunatori.

Moscheea Jame www.oriens.ro

Bazar-e bozorg se află între Piața (scuarul) Imamului și Moscheea Jameh. Bazarul din Esfahan www.oriens.roPasajele cu arcade ale bazarului au deasupra o serie de mici domuri cu deschideri care aduc lumina în zona comercială de dedesubt. În timp ce părțile cele mai vechi ale bazarului din apropierea moscheii Jameh au mai mult de o mie de ani, cea mai mare parte din ceea ce  vedem azi s-a construit pe vremea expansiunilor agresive ale Șahului Abbas, la inceputurile anilor 1600. Bazarul este constituit din coridoare, madrase, caravanseraiuri și timcheh, centre cu arcade ale unui singur tip de comerț (de exemplu – covoare). Bazarul poate fi accesat dintr-o multitudine de locuri, dar intrarea principală este prin poarta Queysarieh în partea de nord a Pieții Imamului. Poarta înaltă este decorată cu plăci din ceramică și în partea de sus cu fresce realizate în timpul marelui Reza Abbasi , reprezentând războiul Șahului Abbas cu uzbecii. Aceste picturi s-au deteriorat de-a lungul secolelor și restaurarea lor decurge încet.

Industriile tind să se concentreze în zone anume ale bazarului. Cei mai evidenți sunt vânzătorii de covoare, în partea de vest. Comerțul e cel mai activ dimineața. Fără îndoială, cea mai buna cale de a cunoaște bazarul este să hoinărești prin el și dacă te pierzi, să intrebi de Naqsh-e Jahan sau de Masjed-e Jameh, ca puncte de reper.

 

Piața Imamului (Piața Naqsh-E Jahan): Atunci când poetul francez Renier a descris Esfahanul ca fiind „jumătatea lumii” în secolul al 16-lea, multitudinea de minuni din piața numită Naqsh-E Jahan a fost aceea care l-a inspirat. Descrierea nu ar fi deplasată nici astăzi, și rămâne fără îndoială ca fiind cea mai măreață colecție de clădiri din lumea islamică.

Naqsh-E Jahan inseamna ‘modelul lumii’ și e o lume care îi datorează mult Șahului Abbas cel Mare. Începută în 1602 ca piesa centrală a noii capitale a lui Abbas, piața a fost creată ca adăpost a celor mai frumoase bijuterii ale Imperiului safavid – incomparabila Moschee a Imam-ului, eleganta Moschee a Șeicului  Lotfollah, Palatul Ali Qapu decorat cu indulgența și somptuozitate, și Poarta Qeysarieh. Piața este a doua ca mărime din lume, după piața Tiananmen din Bejing, a severului Mao Zedong, avand 512m lungime si 163m lățime. Piața s-a schimbat puțin de când a fost construită. Partea de sus a arcadelor din jurul pietii este goală astăzi și se discuta despre realizarea unui muzeu de istorie la acest nivel. Spațiul deschis a fost reconstituit de mai multe ori, cel mai recent de catre pahlaviți, care au adăugat fântânile.

La fiecare capăt al pieții poți încă vedea marcajele folosite în meciurile obișnuite de polo de acum 400 de ani. E cel mai bine să vizitezi piața dupăamiaza târziu și la începutul serii, âand familiile locale o inunda împreună cu turiștii din Iran și din toata lumea. Atunci se aprind si luminile fântânilor, lumina zilei se micșoreaza și splendida arhitectură este luminată.

Piata Imamului 2 www.oriens.ro

Moscheea Imamului ( Masjed-E Imam) este una dintre cele mai frumoase moschei din lume. Bogăția plăcilor albastre din ceramică ale mozaicului și arhitectura perfect proporționată a erei safavide formează un monument uimitor din imaginația Șahului Abbas I și din abilitatea arhitectului său. Decorațiunile somptuoase ale moscheii complementează perfect eleganța arhitecturală.

Lucarea a inceput cu magnificul portal de acces in 1611, care a durat 4 ani și prezintă unele nepotriviri în aparenta simetrie, cu intentia de a reflecta umilința artistului în fața lui Allah (Dumnezeu). Mosheea a fost finalizată la sfârșitul anului 1629 , ultimul an de domnie a Șahului Abbas, perioadă în care domul înalt și moscheea au fost terminate. Deși fiecare din părțile moscheii este o capodoperă, unitatea de design a ansamblului lasă o impresie de neuitat. Scopul original al portalului de acces a avut mai mult de a face cu poziționarea acestuia  în cadrul pieții, decât cu scopul spiritual al moscheii. Funcțiunea sa a fost în primul rând decorativă, reprezentând o contraparte a portalului Qesarieh de la intrarea in Bazar-e Bozorg. Pietrele de fundație sunt din marmură albă din Ardestan și portalul însuși, care are în jur de 30m, e decorat cu mozaicuri magnifice (moarraq kashi) reprezentand figuri geometrice, motive florale și caligrafie realizate de cei mai talentati artiști ai epocii. Nișele splendide contin muqarna-uri complexe într-un model de fagure, fiecare panou cu designul sau imbricat.

Deși portalul a fost construit cu fața spre piață, moscheea e construită către Mecca și un scurt coridor oblic face legătura între piață și curtea interioară a moscheii, in care se afla bazinele pentru abluțiuni și cele 4 iwan-uri impunătoare. Pereții curții interioare conțin cele mai frumoase porți, încadrate de plăci de mozaic din ceramică pictată,  cunoscute cu numele de haft rangi, de culoarea albastru închis și galben. Fiecare iwan conduce către un sanctuar boltit. Sanctuarele din partea de est si de vest sunt acoperite cu motive florale deosebit de fine, pe un fond albastru.

Sanctuarul principal are intrarea din iwan-ul sudic, având tavanul în formă de dom bogat decorat, cu motive florale înconjurate de mozaicuri pictate pe  fond albastru închis. Tavanul are înălțimea de 36 m   la interior, în timp ce la exterior acesta ajunge pana la 51 m, datorită celor două straturi ale constructiei. Spațiul gol rămas între ele este responsabil pentru ecoul care se aude in urma pașilor pe pardoseala sanctuarului.

Aceasta este și cauza faptului că vocea unui vorbitor poate fi auzita peste tot în moschee. Mihrab-ul si minbar-ul sunt de asemeni minunat sculptate în marmură. Sanctuarul central are vederi minunate către cele două minarete turcuaz de deasupra portalului de acces. Fiecare minaret  are câte un balcon circular și inscripții geometrice albe în care apar repetitiv numele lui Muhammad și ‘Ali, iar deasupra câte un dom elegant. În părțile de est și de vest ale sanctuarului principal se afla curțile celor două madrase, fiecare având o vedere frumoasa către domul principal, acoperit cu plăci de mozaic în toate nuanțele de turcuoaz.

moscheea imamului www.oriens.ro

Moscheea Sheikh Lotfollah:  Această moschee este perfect complementară bogăției copleșitoare a mai marii Moschei a Imam-ului, și este fară indoiala cea mai frumoasă moschee din Iran. Construită între anii 1602 si 1619, în timpul Șahului ‘Abbas I, este dedicata șeicului Lotfollah (socrul șahului ‘Abbas I), un învățat islamic libanez, care a fost invitat la Esfahan ca să conducă și supravegheze Moscheea șahului (acum Moscheea Imam-ului) și școala teologică.

Tonurile pale ale cupolei contrastează cu cele din jurul portalului, unde sunt câteva dintre cele mai bune și bine păstrate mozaicuri din era safavidă. Panourile exterioare conțin minunate arabescuri si designuri florale imbricate. Portalul cuprinde câteva muqarna deosebit de frumoase, cu o bogată concentrare de motive albastre și galbene. Moscheea este neobișnuită pentru că nu are nici un minaret, nici curte și pentru că treptele duc direct la intrarea acesteia. Aceasta pentru că probabil moscheea nu a fost niciodată destinata publicului, ci mai degrabă folosită ca loc de rugăciune pentru femeile din haremul șahului. În interiorul sanctuarului te poți minuna de complexitatea mozaicurilor de pe pereți și tavan, care sunt extraordinar de frumoase, cu motivele galbene care aduc privirea în centrul principal. Razele de  soare ce pătrund prin ferestrele superioare creează în interior jocuri de lumini și umbre în continuă schimbare. Mihrab-ul este unul dintre cele mai frumoase din Iran și prezintă o nișă neobișnuit de înaltă.

Moscheea Lotfollah www.orens.ro

Aceste monumente extraordinare nu sunt singurele… Chehel Sotoun, Biserica Vank, podurile istorice peste râul Zayandeh, Moscheea ”minaretelor mișcătoare”, numeroase hamam-uri și medrese minunează vizitatorul și îi provoacă dorința de a reveni, dincolo de starea trăirii directe a istoriei.

Puternica orientare spre centralizare în perioada Shah-Abbasidă a implicat toate aspectele vieții safavide, de la politică, la religie și artă. Spre deosebire de liderii moderni, Shah Abbas, personalitate fundamentală, ctiitor al Esfahanului, a înțeles puterea unui mesaj unificator și nu a evitat impunerea voinței sale asupra supușilor în vederea atingerii viziunii sale (Canby, 2009, p. 36).

Bibliografie

Abouei, R. (2006). Urban Planning of Isfahan in the Seventeenth Century. The University of Sheffield School of Architecture, 1.

Byron, R. (1937). The Road to Oxiana. London: Macmillan.

Canby, S. R. (2009). Shah Abbas-The Remaking of Iran. London: The British Museum Press.

Gharipour, M. (2014). Sacred Precincts: The Religious Architecture of Non-Muslim Communities Across the Islamic World. Leiden: Brill .

Morier, J. (1818). A Second Journey through Persia, Armenia and Asia Minor to Constantinople, between the Years 1810 and 1816. Londoon.

Morier, J. (1824). The Adventures of Hajj Baba of Ispahan. London: E. G. Browne.

Taylor, A. (1995). Book arts of Isfahan: diversity and identity in seventeenth-century Persia. Malibu, California: The J. Paul Getty Museum.

 

 

Use Facebook to Comment on this Post